Citeam cu vreo doua zile in urma un articol intr-un ziar…
Cica majoritatea celor din mediul virtual isi ascund identitatea in spatele unui nick ales ba la intamplare… ba dupa niste criterii bine definite. Aparea un articol si declaratia unui tip care cica ar avea vreo 3 ” identitati virtuale” in acelasi timp. Una dintre ele pentru bloging, twitter, hi5… O alta fiind cea folosita la locul de munca si inca una, cea apropiata intr-un mod vizibil de persoana reala. Contul din urma insa, spunea el, se fereste sa-l foloseasca temandu-se foarte mult de furtul de identitate si altele de genul asta.
Apoi, acelasi tip explica si cum sta treaba cu schimbatul nick-ului. El cica face treaba asta cam la cateva luni pentru ca se plictiseste de anturaj… de discutiile pe care le poarta… de identitatea aleasa si prietenii facuti in timpul cat a activat sub nick-ul ales… Deci dupa o vreme schimba nick-ul si devine brusc altcineva… cu o gandire diferita, cu alte placeri, gusturi, idealuri…
Tot articolul o tinea una si buna pe tema asta. Cum oamenii aleg sa se ascunda in spatele unei porecle… cum aceasta porecla le permite sa devina mai frumosi, mai sexy, mai inteligenti… le da deci libertatea de a alege cine sunt.
Inteleg… sunt constient ca de cele mai multe ori lucrurile stau asa… dar nu vad rostul…
Pentru mine lucrurile stau exact invers.
Aleg sa fiu Notopic aici pentru ca fiind Notopic pot sa fiu eu, cel adevarat… cel sincer.
In viata de zi cu zi sinceritatea e un ideal imposibil de atins. Cotidianul ne impinge mereu spre minciuna… Mereu tindem sa parem altfel decat suntem…
Virtualul insa ofera posibilitatea asta… de a face pace cu tine.
Ce rost are sa minti aici? Aici unde oricum nu stie nimeni cine esti…
Aici esti liber. E ok sa-ti placa ceva la fel cum e ok sa-ti displaca… indiferent de numarul celor din jur carora le place sau nu acel ceva…
Aici esti liber. Poti spune ceea ce gandesti despre toate cele din jurul tau fara teama ca vreun cunoscut sa se simta lezat de vorbele tale…
Nu am pretentii cand vine vorba de telefonul mobil.
Ba din contra… din partea mea sa fie distruse toate !!
Urasc telefonul mobil din toata inima.
E cam cea mai proasta idee pe care a avut-o cineva vreodata… Deja mobilul a incetat sa mai fie un instrument ce inlesneste comunicarea. E un fel de “GPS la purtator”… Vrei sa stie toata lumea tot ce faci… unde mergi… cu cine esti… cat mai stai… cand ajungi acasa… daca ai luat paine sau nu…. Nimic mai simplu!! Ia-ti mobil…!!!
Da’ asta din poza nu e un mobil. Imi pare rau ca nu am unde sa ma duc sa-i fie scoasa functia asta
Din primul moment cand am pus mana pe Blackberry 8900 am ramas impresionat. Nu se misca extrem de bine doar cand vine vorba de propria interfata… ceea ce pentru mine, un deprimat utilizator de HTC Touch Diamond, era oricum extraordinar dar mai dispune si de o conexiune WiFi si daca ai norocul sa dai peste un HotSpot in zona… o sa ai impresia ca ti-ai luat laptop-ul cu tine. Chiar m-a impresionat foarte mult viteza cu care incarca anumite site-uri… site-uri pe care atunci cand accesam internetul de pe HTC incercam sa le ocolesc…
Hai ca deja il laud prea mult… si nu ma plateste nimeni pentru reclama.
Doar ca e pentru prima data cand chiar ma bucur de un telefon mobil ( pe care aleg sa-l privesc drept un PDA ).
Detalii tehnice : ecran cu ’shpe mii de culori s.a.m.d. nu va pot da ca nu am habar… nici nu ma intereseaza.
Pretul… nici aici nu va pot ajuta ca n-am inebunit sa-mi arunc banii pe telefoane mobile.
Numai acum… in micul interval cuprins intre injuraturile trase in clipa trezirii si momentul la care scriu treaba asta m-am lovit de cateva bloguri ce abordeaza subiectul “De ce nu-l citesc pe Zoso” .
Nu prea inteleg cum exact sta treaba.
Din moment ce te apuci sa postezi un articol pe tema asta nu e clar ca ” il citesti ” ?
Ca nu-ti place, ca te enerveaza… ca-l consideri prost sau plin de el… asta e cu totul altceva…
Dar e clar ca macar o data ai fost pe pagina respectiva.
Eu il citesc pe Zoso… rar… De obicei ajung la el pe pagina trimis tocmai de astfel de post-uri.
Cred ca o singura data, cu multa vreme in urma, cand abia incepeam sa inteleg cum e treaba cu blogurile astea, i-am scris ” cu manuta mea ” adresa si am dat Enter ( ca deh!! daca incepator fiind nu mergi la zoso… la cin’ sa te duci? la Visurat?! ) )
De placut nu pot sa zic ca-mi place… ca na!! nu-mi place mie…
Ma plictiseste… asta cred ca-i cel mai pertinent motiv pe care-l am.
Dar chiar si asa tot i-am lasat si eu ceva comment-uri…
Ce-mi place la Zoso e statutul pe care a reusit sa-l dobandeasca, nivelul la care a ajuns…
E mare lucru sa “reusesti” un venit cu 3 de zero-n euro doar scriind pe blog… nu?! Si pe langa asta sa mai ajungi si “vedeta” .
E!! Si tocmai de aici zic eu ca se trag multe commenturi si se nasc multe post-uri contra lui… din invidie.
Ce nu-mi place la Zoso e ceea ce probabil m-ar face sa nu-l suport nici pe domnul Petcu in persoana : aroganta si lipsa de bun simt fata de cititor.
Dar chiar si asa… ma repet: il citesc uneori.
Lucrul asta se intampla si cu alti blogeri cunoscuti… de exemplu cu Chirila. Pe Chirila il citesc doar atunci cand vreau sa rad cu lacrimi ( si deci in ultima vreme nu prea l-am vizitat ca nu-mi permite starea de sanatate ).
Dar si pe asta… cu scrisorile lui catre tineri si alte aberatii mult mai mari… tot il citesc…
Si va garantez ca toti astia care se bat cu pumnu-n piept ca ei nu-l citesc pe X au fost pe blogul lui X exact inainte de a se apuca sa scrie.
Mi se pare extraordinara “ura” asta dintre blogeri…
Excursia deja platita… plecarea de duminica intr-o saptamana… tot ce mai trebuia: VIZA!!
Miercuri dis de dimineta eram in poarta ambasadei. Dosarul e complet… toate-s ok… mai ramane doar sa port o mica discutie cu un angajat al ambasadei…
La ora 10 dimineata… exact cand aveam facuta programarea ( deja eram impresionat… ca la noi daca ai programare la 10 poate te baga cineva in seama pe la 12 fara…) sunt poftit in ambasada. In prima incapere sunt cei de la paza… e un detector de metale… etc. Sunt rugat sa imi inchid telefonul, sa-mi golesc buzunarele… sa scot cureaua. Inchid telefonul… si simt cum ma ia putin ameteala. Unul din agentii de paza ma vede si ma intreaba daca ma simt rau. Ii raspund ca da… putin… insa nu-i nicio problema.. o sa-mi revin imediat… doar sa ma lase o secunda.
Nu ma lasa…
Se apropie de mine avand cele mai bune intentii… Ma roaga sa iau loc pe un scaun… aflat in partea opusa a camerei. Ii spun ca nu pot dar daca ma lasa putin o sa-mi treaca… stiu despre ce e vorba si nu sunt motive de ingrijorare.
Degeaba…
Ma prinde de brat si incearca sa ma “ghideze” spre scaunul ala. In secunda doi sunt jos…
In jurul meu e debandada… Toata lumea se strange ca la urs… Unii striga ceva… altii altceva… Ma simt ca o masina capcana abia explodata pe strazile Bagdadului. Nimeni nu stie ce sa faca… tipul inca ma mai tine de mana… O femeie fuge sa aduca medicul… Eu sunt jos… vad… aud… incerc sa vorbesc insa larma din jurul meu face imposibila orice incercare de a ma calma cat de cat macar. Apare si medicul si in urma lui se incuie usa… doamne fereste sa fiu vreun kamikaze infestat cu vreun virus letal…
Doctorul n-are nici cea mai mica idee ce naiba e cu mine… si nestiind ce sa faca… imi ia tensiunea. Care e buna!!
Cum sa fie buna cand omul e lesinat ?
Pai uite ca e…
Mi se cauta telefonul si e sunata familia. Sora mea e la munca… aude si aproape ca lesina si ea de ras. Le spune exact ce le-am spus si eu… stati linistiti si lasati-l in pace ca-si revine singur in cateva minute. Urmeaza mama… care le zice exact acelasi lucru… Apoi tata… Pana la urma se prind oamenii ca nu-i gluma treaba cu lasatul in pace si se decid sa incerce si asa… Ma planteaza intr-un scaun si ma lasa acolo. In 2 minute sunt in picioare… vorbesc… Toata lumea se freaca la ochi… doctorul are impresia ca a asistat la vreo minune… Incep “discursul” : sunt bolnav de …. se manifesta asa si asa… se intampla de la sau de la…
Era deja constient ca imi pot lua pasaportul si sa-mi vad de drum. Acum 5 minute mai aveati putin si puneati mana pe telefonul rosu sa-l informati pe Nea Obama de teroristul sinucigas patruns in ambasada si acum o sa-mi dati mie viza? HA!!
Sunt lasat totusi sa intru in ambasada… sunt amprentat si urmeaza discutia “hotaratoare”.
Tipul din fata mea pleaca injurand de mama focului si sunt chemat eu la ghiseu. O domnisoara incepe sa ma intrebe de motivul plecarii in SUA… de proprietatile pe care le detin ( casa din brasov nu pare destul… ), de conturile bancare ( nici ele nu ajung… ba chiar bat la ochi avand in vedere salariul trecut pe foaie…)… intr-un final imi intinde o scrisoare tipizata si ma informeaza ca momentan nu ma calific pentru viza.
Eram sigur ca toata faza e de ochii lumii si ca intamplarea de la intrare e adevaratul motiv pentru care mi se refuza viza…
Afara insa aflu ca nu…
Raman mut de uimire cand vad ca au fost si altii in situatia mea… si dupa seria de intrebari privind proprietatile detinute, banii din conturi… locul de munca actual, etc… au fost refuzati.
Asadar un apartament cu 2 camere intr-o zona OK a Brasovului… cateva conturi bancare ce insumate se apropie de o suma cu vreo 5 zerouri in euro… o masina… nu sunt de ajuns pentru a convinge ca nu am nici cea mai mica intentie de a ramane pe teritoriul american mai mult decat am stabilit…
Nu mi se pare o prostie treaba asta… Mi se pare deja o nesimtire imensa… Cum adica domnule… chiar aveti impresia ca tara voastra e sfantul graal?! Chiar asa plini de ei sunt americanii astia incat sa creada ca oricine ajunge la ei uita pe loc de tara lui… de familie, de prieteni si de toate cele lasate-n urma… ?!
Am plecat scarbit… refuzand sa-mi mai bag inca o data dosarul… desi cei de la firma care organizeaza excursia m-au sfatuit sa incerc iar saptamana viitoare.
Azi am discutat cu cei de la firma si am ales ca in loc sa primesc inapoi contravaloarea excursiei… sa plec in Noiembrie la un curs de perfectionare in Tokio.
