N-aveti ce face… nu ma-ncearca frica // Imi stiu intreaga viata pe de rost… (muzica de azi…)

Mi s-a spus ca am un blog “trist”.

Cred ca e normal sa fie asa.

E jurnalul unui clovn…  Dar aici clovnul scrie dupa ce-si spala fata de vopsele si-si scoate hainele peticite… peruca si nasul rosu.

Nu va asteptati deci la poante si giumbuslucuri !!

Andrei Paunescu -  Doctoratul in tristete.

Everywhere is war – me say war.

Joi seara… din vorba-n vorba cu o persoana draga… am ajuns la subiectul violentei asupra femeilor.
Am ajuns aici din cauza ca eu ii tot amintesc de o greseala facuta cu ceva vreme in urma… de un moment in care, desi nu credeam ca se poate intampla asta, a reusit sa ma scoata pur si simplu din minti. Acum ii tot amintesc faza aia si-i repet ca daca se mai intampla nu scapa fara bataie. E un fel de gluma… spusa intr-un mod serios. Stiu ca nu-mi doresc sub nicio forma sa se mai ajunga acolo… stiu ca si ea regreta momentul ala si ca nu va mai face niciodata ceea ce a facut… nu-si va mai pune niciodata viata in pericol intr-un mod atat de stupid si copilaresc. Dar la fel de bine stiu ca nimic nu m-ar putea face s-o lovesc vreodata… nimic!! Sunt lucruri care poate m-ar putea face sa plec… sa nu-i mai vorbesc… sa rup orice legatura… dar asta ar fi tot…  Gluma mea era deplasata si a fost ultima data cand am mai spus asa ceva. Era deplasata pentru ca desi era o simpla gluma trezea in ea amintiri dureroase. A fost batuta candva… de un om in care crezuse… pe care-l iubise si despre care credea la un moment dat ca o iubeste. A trecut ceva timp de atunci. Ranile, vanataile, zgarieturile si juliturile i s-au vindecat. Vorbeste cu o lejeritate impresionanta despre clipa aia… vorbeste in asa fel incat ai impresia ca a trecut peste tot…ca si-a revenit… ca ce a fost a fost si nu mai conteaza. Dar ajungand s-o cunosti observi ca anumite rani nu se pot sterge… ca sunt lucruri ce nu se uita… nu se iarta… ci se ingroapa undeva in adancul sufletului si stau acolo… sapand… mancand…
Nu inteleg cum poate un barbat sa ridice mana asupra unei femei.
Cum mai poti sa te privesti in oglinda apoi?
Nu te doare, nu-ti insemneaza sufletul ca fierul incins gestul asta pentru tot restul vietii?
Pentru unii se pare ca e atat de usor…
Dupa discutia despre care vorbeam am ramas cu gandul la chestia asta… Incercand sa-mi imaginez ce simte un astfel de animal…care loveste o femeie pana cand ea cade in fata lui… si apoi continua s-o loveasca… Nici intre barbati nu pot intelege asta. Ce rost mai are?! Cel din fata ta e acum cazut…zace intins pe pamant… Nu inseamna asta ca ai invins?! Pentru ce sa-l mai lovesti cand e jos… cand lupta s-a sfarsit?!
Apoi la Stiri au prezentat un caz incredibil… Un nebun si-a omorat iubita / nevasta ( nu am retinut exact…). A lovit-o repetat in cap cu un bolovan. A lovit-o pana cand ea s-a stins si… a continuat s-o loveasca pana cand l-au oprit politistii ajunsi la fata locului.

A CONTINUAT S-O LOVEASCA PANA L-A OPRIT POLITIA!!!

Ultima ei suflare nu l-a trezit la realitate… nu l-a facut sa inteleaga gestul sau… nimic!! Nu l-a oprit… NU S-A OPRIT… I-a lovit cadavrul….
Ii luau interviu animalului in timp ce era scos din sediul politiei. Era plin de sange inchegat pe fata. Nu stia insa daca e sangele ei. Stia ca a omorat-o… si-o spunea cu o lejeritate dezarmanta. Stia si de ce facuse asta. Pentru ca ea ii spusese ca-l paraseste….
In ochii lui se vedea ca nu regreta nimic… se vedea ca in mintea lui incurcata ea a meritat sa moara asa… Era un simplu monstru. Un om redus la stadiul de animal primitiv…
M-am cutremurat si am schimbat programul.
Apoi… un calup de publicitate nenorocit m-a facut sa ajung pe HBO. Nu mai stiu ce urmaream… nici pe ce post desi atunci cand a intrat publicitatea am facut ceea ce face orice om normal atunci cand stie ca urmeaza 10-15 minute de reclame stupide : am luat telecomanda si am inceput sa frunzaresc posturile tv…tinand insa minte ce si unde urmaream cu gandul sa ma introc la acel post in cateva minute.
Am ajuns insa pe HBO si am uitat tot…
Aici era un documentar… nu-i stiu numele… nu vreau sa-l stiu… nu vreau sa-l revad.
In clipa in care am ajuns acolo o femeie povestea despre cum un soldat a intrat intr-o noapte in casa ei… i-a omorat barbatul si pe ea a violat-o. Era insa o femeie norocoasa. Cunoscuse un alt barbat… avea acum 5 copii si era la casa ei. In final insa… intr-un moment in care numai ea si cea care realiza documentarul se aflau in camera a fost intreata daca e fericita. I-au dat lacrimile si nu a raspuns nimic… parca nu putea sa rosteasca cuvintele… A dat numai din cap in semn ca nu… Intrebata de ce a facut un semn din care se intelegea clar ca sotul ei o batea. Cea care realiza filmul spunea ca aceasta e povestea clasica. Si ea fusese candva violata. Apoi a cunoscut un alt barbat si s-a casatorit. Intr-o seara cel de langa ea a batut-o crunt si a numit-o “damaged goods ” ( bunuri deteriorate ). Spunea ca nu bataia…nu vorbele lui… ci faptul ca o parte din ea l-a crezut si i-a dat dreptate atunci a durut-o cel mai rau. Si ea era o femeie norocoasa…
Au urmat cateva cazuri sensationale… Povesti incredibile care nu m-au impresionat… nu m-au cutremurat ci m-au adus in punctul in care priveam mut, inlacrimat, cu telecomanda in mana… incercand sa schimb postul.
Tot ce urmeaza sa va povestesc se intampla azi… foarte probabil chiar acum… cand eu scriu randurile astea. Se intampla in 2010. Nu stiu exact unde… in Africa. Unele femei erau din Ruwanda. Nu stiu cine cu cine se lupta… nici pentru ce… nici de la ce a pornit razboiul.
Toate povestile incepeau la fel… soldatii au venit… au ucis barbatii… au luat tot si au violat femeile. Nu erau cateva… nu erau zeci….ci sute… mii de astfel de povesti.
Unele au fost violate… altele au fost luate si duse intr-un fel de lagare… unde au fost tinute ca sclave sexuale.
Erau prezentate foarte multe cazuri… toate ingrozitoare. Cateva insa nu le pot spune in niciun fel… nu sunt ingrozitoare… nu sunt nici macar incredibile… Sunt povesti…sunt lucruri pe care nici cei mai rai detinuti… nici cei care au ucis in serie si acum stau si-si asteapta randul la executie nu le-ar putea comite.
O femeie povestea cum a fost luata intr-o noapte. Soldatii au venit… i-au omorat barbatul…au luat tot… i-au dat foc la casa… Pe ea au luat-o cu ei.  ” Ajunsesem sa stau pur si simplu… sa nu mai simt nimic… sa nu ma mai zbat… sa-i las sa-mi faca tot ce vroiau…”. Spunea asta privind departe…undeva. Aveai impresia ca nu e acolo… in clipa aia… ci e iar in camera in care o violasera candva 20 de barbati. Povestea cum dupa ce toti si-au batut joc de ea… dupa ce au violat-o si-au batut-o ore in sir… si-au scos armele si le-au infipt in ea… Apoi au adus un baiat de 9 ani… si a violat-o si el… S-a oprit si n-a mai putut continua. Si-a acoperit fata si a inceput sa planga in hohote.Avea ochii goi… ochii unui om pentru care viata nu mai insemna nimic. Murise in clipa aia…  O omorasera zdrobindu-i sufletul… Reusise sa fuga, sa scape… macar pentru moment. Dar fugise prea tarziu… era o simpla stafie.
O alta femeie povestea cu calm despre ziua cand a nascut… in padure… fara medic, fara medicamente… Copilul i-a fost luat pe loc si apoi… un soldat a strans din sangele ce-i cursese intr-un borcan. A inceput si ea sa planga… dar a avut puterea sa spuna ce-i facuse… A avut taria de a spune cum a obligat-o sa bea sangele din borcan.  Si l-a baut… de frica. Nu se temea de moarte… ci de chinurile la care urma sa fie supusa daca nu facea asta. Moartea era pentru ea o binecuvantare…
Si erau mii de astfel de cazuri… mii de asemenea povesti ingrozitoare…. mii de asemenea stafii.
Pana aseara am tot incercat sa inteleg de ce… sa inteleg cum ajung unii sa se comporte ca niste animale. Aseara insa cineva mi-a spus ca gresesc…. nu-s animale ci oameni. Animalele nu ar face niciodata asa ceva. Are dreptate!!
La sfarsitul documentarului apareau cativa soldati… mai “curajosi”… destul de “neinficati” incat camera de filmat sa nu-i intimideze. Unul a fost intrebat daca el are surori. A raspuns ca are… cinci. Stia sigur ca daca cineva i-ar face asa ceva uneia dintre ele chestia asta l-ar scoate din minti… dar cu toatea astea recunostea ca face.. si ca va mai face… Intrebat cate femei a violat pana acum a raspuns senin : noua!!
Altul a spus cinci… un altul 13… Ultimul a inceput sa rada atunci cand a auzit intrebarea asta si a spus ca nu poate raspunde pentru ca… nu mai stie cate… A fost intrebat iar si iar de vreo patru, cinci ori… cate…aproximatix… Intr-un final i-au dat lacrimile si a racnit 25. Doua zeci si cinci de violuri…. aproximativ. Se vedea ca il deranja sa vorbeasca despre asta… dar atat. Nimic n-o sa-l opreasca sa ajunga la 26…27…30….40….
Cum?! De ce?!
Ne nastem oare asa?! As vrea sa cred ca nu… Cred/ stiu ca nu!! Stiu ca in ochii unui copil n-o sa vezi niciodata intunericul din ochii acelui soldat.
Cum oare a ajuns asa?! Ne inraim unul pe celalalt atat de tare incat ajungem intr-un punct in care sa nu mai aveam nicio valoare… niciun dumnezeu… nimic sfant?!
Ce Dumnezeu?! Ar fi culmea sa pot crede ca El exista atata vreme cat in lume se petrec asemenea lucruri…

Calator

Stiu ca ieri imi parea mai usor
Sa ma nasc sa traiesc si sa mor…
Si ma-ntreb maine dac-o sa fiu
Cand adorm dimineata tarziu.

Cred ca rau-i usor de facut
Numarand cate-au fost de-au durut.
Ma intreb maine de-o sa mai vrea
Catre Marte sa stau langa ea…

Pe planeta de-un rosu aprins
Cartea mea sa-si gaseasca cuprins.
Numarand cate inca n-au fost…
Maine cred ca mai am inca rost.

Stiu ca astazi e parca mai greu
Sa stau drept, sa zambesc… sa fiu eu
Si ma-ntreb maine dac-o sa stiu
Sa respir, sa clipesc… sa mai fiu.

Dedicată unei Norma Jeane Mortensen…

Mai rămâi !

Nu-mi spune iarăşi că ninge !
Nu-mi cere s-accept că e alb şi că-i frig !
Mai rămâi – astă lume se stinge…
Când departe alergi să n-auzi cum te strig.

Tu ştii să pictezi înserarea
Când mâinile-ţi reci dau au lumii contur.
Mai rămâi – mă-nfioara răcoarea…
Şi ochii tăi mari ce nasc linişte-n jur !

Eu ştiu lumea-n culori spălăcite…
Lumea ta s-a născut din ton alb – negricios.
Mai rămâi – nu sunt gesturi greşite !
Pentr-o clipă măcar… e frumos de-i frumos.

Nu-mi spune că-i rău când mi-e bine !
Nu-mi cere să cred că-i greşit ce-i firesc !
Mai rămâi doar puţin lângă mine…
Cât s-apuc să renasc… şi să-nvat să trăiesc.

Piesa zilei (dedicata Anei ) si-un premiu special…

Piesa zilei de azi e dedicata domnisoarei Ana care zilnic vine aici asteptand probabil raspunsul meu la leapsa daruita…. E de apreciat ca inca nu am primit injuraturi din partea ei pe tema asta    ( o sa raspund in curand… cross my heart and hope to die!! ).

In alta ordine de idei… am gasit melodia asta din intamplare… abia azi. Am ascultat-o obsesiv cam toata ziua… sau cel putin timpul petrecut in masina ori in fata laptop-ului (deci…cam toata ziua ). Nu inteleg cum de n-am mai auzit-o pana azi…

Deci… in special pentru Ana… dar si pentru voi ceilalti…

Cat Stevens -  Remember the days of the old schoolyard

Premiul despre care vorbeam este Superior Scribbler Award.  L-am primit de la Florin si il dau la randul meu mai departe.

Superior Scribbler Award merge catre :

- Domnisoara Ana...pentru decizia de a se intoarce printre noi si pentru rabdarea de care da dovada fata de mine…

- Anca… pentru ca marea arata azi cu totul altfel datorita ei.

- Vaduva Neagra… pentru lejeritatea cu care “se joaca” iar… in timp ce eu ma lupt cu 2 strofe de o saptamana…

-Eva… pentru ca a musca din mar nu-i gresit atata vreme cat constientizezi inca din start consecintele gestului.

-Oana… pentru ca ” life is too short to be unhappy…” .